PsihologicPlus
Psihoterapia cognitiv-comportamentală
Atacuri de panică
- Psihoterapia cognitiv-comportamentală – ce este psihoterapia?
Psihoterapia este un proces de colaborare între psihoterapeut și persoana care primește ajutor (pacient, client), al cărei principal obiectiv este acela de a-i îmbunătăți acesteia starea de sănătate psihică, folosind metode și tehnici adaptate problemelor cu care persoana se confruntă.
Un alt obiectiv al intervenției psihoterapeutice, la fel de important ca și primul și uneori derulat în paralel cu acesta, este acela de identificare a resurselor care pot fi mobilizate și stimulate atât în procesul de vindecare, cât și în cel de menținere a progresului dobândit.
Atacuri de panică
Procesul psihoterapiei este o experiență care se bazează predominant pe canalul verbal de comunicare, prin intermediul căreia psihoterapeutul transmite persoanei informații despre mecanismele psihice care au stat la baza formării simptomelor și care continuă să le mențină, în ciuda eforturilor personale de a se elibera de ele. Astfel, psihoterapia asigură și o experiență de învățare și însușire corectă a noțiunilor de bază despre funcționarea mecanismelor implicate în stările de sănătate și dezechilibru psihic.
La finalul fiecărui proces terapeutic, în sistemul psihic al persoanei tratate vor exista interiorizate strategii de prevenție și rezolvare, ca niște mici sisteme de autovindecare, cuplate într-o rețea ce va continua să se dezvolte și după ce psihoterapia s-a încheiat în cabinet.
- Psihoterapia cognitiv-comportamentală – componenta cognitivă
Psihoterapia cognitivă reprezintă acea formă de terapie care urmărește identificarea și schimbarea gândurilor și interpretărilor disfuncționale sau distorsionate care contribuie la suferința emoțională și formarea simptomelor psihice, cu scopul de a îmbunătăți starea emoțională și funcționarea globală a persoanei.
Atacuri de panică
- Psihoterapia cognitiv-comportamentală – componenta comportamentală
Psihoterapia comportamentală reprezintă forma de terapie orientată spre identificarea și modificarea comportamentelor problematice sau dezadaptate prin utilizarea tehnicilor și strategiilor bazate pe principiile învățării, cu scopul de a îmbunătăți funcționarea și bunăstarea persoanei.
- Psihoterapia cognitiv-comportamentală – integrarea
Psihoterapia cognitiv-comportamentală integrează cele două abordări într-un model de terapie care își propune să înțeleagă modul în care gândurile, emoțiile și comportamentele sunt interconectate și să utilizeze această înțelegere pentru a schimba convingerile disfuncționale și reacțiile comportamentale implicate în dezechilibrul și patologia psihică, pentru a îmbunătăți starea de sănătate emoțională a persoanei, modul în care aceasta se simte și acționează în viață.
Atacuri de panică
- Modelul teoretic al psihoterapiei cognitiv-comportamentale
Psihoterapia cognitiv-comportamentală arată că modul în care oamenii se comportă este determinat atât de situaţiile externe, cât mai ales de felul în care aceştia interpretează situaţiile respective, astfel că la baza formării şi menţinerii simptomelor şi comportamentelor dezadaptative stau modelele de gândire disfuncțională. Psihoterapia cognitiv-comportamentală îşi propune identificarea şi restructurarea acestor modele cognitive, precum şi validarea în practică a rezultatelor obţinute.
În psihoterapia cognitiv-comportamentală se consideră că modul în care oamenii se comportă când sunt confruntaţi cu obstacole externe ţine nu doar de mărimea lor obiectivă, ci şi de reflectarea lor în plan intern.
În general, oamenii sunt mai puţin perturbaţi de obstacolele reale pe care le întâlnesc şi mai mult de ideile pe care le dezvoltă cu privire la aceste obstacole, astfel încât putem vorbi mai degrabă despre obstacole interne, de ordin cognitiv, afectiv şi comportamental. Identificarea acestor obstacole interne conduce la schimbarea şi reducerea reacțiilor şi comportamentele de autosabotare.
Atacuri de panică
În calea realizării dorinţelor noastre se interpun diverse obstacole faţă de dezvoltăm gânduri și evaluări, care pot fi:
- Raţionale, sub forma unor dorinţe sau preferinţe, de orientare pozitivă, constructivă, de depăşire a dificultăţilor (îmi doresc, mi-ar place, ar fi bine și fac tot ceea ce ține de mine ca eu să reușesc în ceea ce-mi propun, dar dacă asta nu se întâmplă, nu este o catastrofă). În acest caz, atunci când o persoană se confruntă cu un obstacol care îi blochează drumul, trăieşte sentimente negative adecvate de nemulţumire, iritare, frustrare, regret, care o ajută să se mobilizeze și să realizeze din obiectivele pe care le dorește şi să evite lucrurile pe care nu le doreşte. Ca urmare, apar consecinţe cognitive, emoţionale şi comportamentale cu efecte de autosusţinere, dezvoltare şi adaptare.
- Iraţionale, sub forma unor dorinţe şi necesităţi absolutiste, categorice (trebuie neapărat să reușesc în tot ceea ce-mi propun, altfel este groaznic și nu pot suporta). Părerile absolutiste, care comandă obstacolelor cum să evolueze, declanşează perturbare emoţională şi menţin această stare. Cele mai frecvente modalităţi de perturbare sunt: dorinţele puternice, escaladarea dorinţelor spre necesităţi, reacţiile exagerate la frustrările produse de mediu, nevoile şi perturbările secundare, escaladarea gândirii iraţionale prin intermediul perturbării emoţionale, întărirea cognitivă şi comportamentală a perturbării.
Atacuri de panică
Felul în care ne poziționăm în faţa situaţiilor cotidiene sau în faţa unor situaţii solicitante implică trei aspecte:
- Cognitiv, adică ne formăm anumite păreri, credinţe, opinii asupra persoanelor, activităţilor, obiectelor etc. implicate în situaţie;
- Afectiv faţă de diversele elemente ale situaţiei, care ne plac sau nu ne plac;
- Comportamental, adică acţionăm într-un anumit fel, în funcţie de ceea ce credem şi ceea ce simţim în acea împrejurare.
Atunci când între cele trei aspecte există o relaţie stabilă, putem vorbi despre formarea şi apariţia unei atitudini. Atitudinea este o anumită predispoziţie, orientare în raport cu un obiect, care înglobează convingerile, trăirile afective şi comportamente specifice în raport cu acest obiect. Prin relativa lor stabilitate, atitudinile reprezintă o cristalizare a experienţei anterioare, astfel încât în momentul întâlnirii cu obiectul atitudinii, noi îl percepem într-un anumit fel, îl înţelegem mai rapid, ştim deja cum să ne comportăm faţă de el. Această reacţie prefabricată, dacă este adecvată, are un mare avantaj economic, facilitând adaptarea la realitate. Însă, dacă s-au format atitudini neadcvate, ele devin un handicap în adaptare.
Atacuri de panică
- Modelul ABCDE din psihoterapia cognitiv-comportamentală
Modelul ABC-DE este unul dintre cadrele teoretice fundamentale în psihoterapia cognitiv-comportamentală (CBT), fiind formulat inițial de către Albert Ellis în cadrul terapiei rațional-emotive (RET). Modelul a fost conceput pentru a ilustra relația dintre evenimentele antecedente (A), credințele sau gândurile (B) și consecințele emoționale (C). În esență, Ellis a susținut că nu evenimentele în sine produc reacțiile emoționale, ci modul în care indivizii interpretează aceste evenimente prin intermediul gândurilor lor. Astfel, modelul ABC a devenit un cadru util pentru înțelegerea și abordarea problemelor psihologice în cadrul terapiei cognitive și comportamentale. Mai târziu, acesta a fost extins și adaptat de către alți practicieni, precum Aaron Beck, pentru a trata o gamă largă de afecțiuni psihologice.
Atacuri de panică
→ A = evenimentul activator (situaţia externă sau internă – amintire sau reverie – care ne produce o stare emoţională negativă);
→ B = sistemul propriu de credinţe şi convingeri: iB = credinţele iraţionale, adică gândurile negative automate, gânduri care contribuie la naşterea stărilor afective negative intense; rB = credinţele raţionale sau gândurile raţionale alternative sunt acele gânduri cu care le înlocuim pe cele iraţionale, în urma restructurării cognitive. Acestea au un caracter mai puţin extremist şi conduc la o reducere a intensităţii stărilor negative.
→ C = consecinţele: stările afective considerate a fi produse de evenimentul activator, dar care, în realitate sunt consecinţa variabilelor intermediare (sistemul de credinţe). Credinţele iraţionale ne produc stări afective extreme, cum ar fi furia, gelozia, culpabilitatea, depresia sau anxietatea, precum şi stări fiziologice cu caracter patologic: supraîncărcarea musculară şi tulburări psihosomatice.
→ D = destructurarea cognitivă sau contraargumentarea: procesul în care, printr-o abordare logică, înlocuim credinţele iraţionale cu credinţe mai raţionale şi mai realiste.
→ E = efectele: înlocuirea credinţelor iraţionale cu cele raţionale produce modificări pozitive: aE = efecte în plan afectiv: modificarea dispoziţiei, reducerea furiei; bE = efecte în plan comportamental: declanşarea unui comportament orientat spre scop şi spre rezolvarea constructivă a problemelor; cE = efecte în plan cognitiv: formarea unui set de atitudini pozitive, care se pot generaliza şi în alte situaţii.
Atacuri de panică
- Aplicații ale modelului ABCDE
♠ Terapia anxietății și a fobiilor: modelul ABCDE poate fi utilizat pentru a identifica și destructura gândurile catastrofale și iraționale care alimentează anxietatea și fricile.
♠ Terapia depresiei: prin identificarea și modificarea interpretărilor distorsionate și pesimiste care contribuie la sentimentele de tristețe și descurajare.
♠ Terapia tulburărilor de adaptare și a stresului posttraumatic: persoanele cu tulburare de stres posttraumatic (PTSD) învață să își confrunte și să își regleze gândurile și interpretările legate de evenimentele traumatice.
Modelul ABCDE oferă un cadru eficient și structurat pentru înțelegerea și intervenția asupra gândurilor și emoțiilor disfuncționale și este utilizat într-o varietate de contexte terapeutice în cadrul psihoterapiei cognitiv-comportamentale.