PsihologicPlus
Psihoterapia corpului
Anxietate
Corpul știe adevărul despre noi. În corpul fiecăruia putem citi povestea brută, neprelucrată a experienței sale de viață.
Anxietate
Cu cât o persoană mobilizează mai frecvent un anumit mod de a răspunde circumstanțelor externe și interne, cu atât răspunsul se va generaliza și va fi încorporat, impregnând corpului o formă, o alură, un mod specific de îmbinare al segmentelor corporale, particularități de dezvoltare și funcționare.
În timp, influența reciprocă devine tot mai vizibilă și corpul devine păstrătorul tiparelor atitudinale pe care persoana le mobilizează ca răspuns la solicitările vieții. Acest fapt are o influență negativă asupra capacității de a răspunde diferențiat în fața problemelor complexe ce apar pe parcursul unei existențe. Rigiditatea corporală o oglindește pe cea mintală și invers.
Prin urmare, suferința psihică este și o suferință a corpului, la fel cum o durere sau afecțiune resimțită la nivelul organismului are un ecou în viața noastră psihică. Urmând același principiu al funcționării integrate, vindecarea și îmbunătățirea calității vieții este un proces care se desfășoară simultan atât la nivel psihic, cât și la nivel corporal.
Tehnici utilizate
Anxietate
1. Tehnici de relaxare
Tehnicile de relaxare induc modificări la nivel biologic, ceea ce are ca efect reducerea parametrilor psihofiziologici ai stresului și anxietății. Exercițiile care alternează relaxarea și încordarea ne ajută să conștientizăm aceste stări în noi atunci când ele au devenit automate și dorim să le abordăm în mod voluntar. Ca urmare a exercițiilor repetate se întărește eticheta lingvistică de relaxare și starea pe care efectiv o definește și putem ajunge până la controlul voluntar al relaxării musculare, prin intermediul limbajului.
Anxietate
2. Tehnici de terapie psihovegetativă – Vibrații
Vibraţiile se datorează încărcăturii energetice a musculaturii, iar absenţa lor indică lipsa sau slăbiciunea curentului de excitaţie sau încărcare. Exerciţiile de vibrație sunt destinate facilitării contactului cu propriile tensiuni. Un corp sănătos este vibrant tot timpul, indiferent că doarme sau este treaz. Impresia de contact între picioare şi sol este cunoscută în psihoterapia vegetativă sub numele de înrădăcinare. Este un concept care își extinde semnificațiile pe ambele planuri, atât cel corporal-biologic, cât și cel psihologic.
Anxietate
- La nivel corporal, înrădăcinarea înseamnă:
- o aliniere și un echilibru dinamic a părții inferioare a corpului (pelvis, picioare, glezne, tălpi) care permite vibrația, creează balans, conferă un simț al securității și permite mișcarea agilă; teama de cădere este opusul înrădăcinării;
- un transfer de forțe (forța gravitațională și instinctul vieții) între corp și pământ.
- În plan psihologic, înrădăcinarea se referă la:
- un echilibru emoțional care previne formarea de iluzii ori pierderea în idei sau sentimente; un simț al sinelui consistent; modestie autentică, absența nevoii de a fi superior ori mai bine situat decât ceilalți. Acceptarea ordinii naturale a lucrurilor;
- realizarea din înrădăcinare este o recâștigare a sentimentului că ceva chiar se întâmplă și că urmările a ceea ce tocmai se întâmplă vor conta într-un fel sau altul, că există consecințe ale propriei noastre existențe;
- personalizarea din înrădăcinare se referă la a ne lua sub control propria experiență, pentru a putea conecta prezentul cu trecutul și viitorul în sensul biografic al sinelui;
- prezentificarea este acțiunea de a fi și de a acționa realist și reflexiv în același timp.
Opusul înrădăcinării este deplasarea în sus: deasupra taliei, deasupra gâtului, deasupra trunchiului cerebral, deasupra creierului mijlociu (mezencefal) și deasupra altor oameni. Deplasarea în sus duce adesea la subdezvoltarea părții inferioare a corpului.
Anxietate
3. Mișcarea atentă
Viața înseamnă mișcare. Cu toții ne mișcăm și o facem constant. Cele mai simple gânduri și trăiri afective implică mișcare în interiorul și între celulele nervoase. Indiferent ce acțiune desfășurăm, mișcarea este implicată. Copilăria este perioada celor mai spectaculoase asimilări de cunoștințe când creierul generează constant noi informații, formează noi tipare și creează noi posibilități în viața noastră, vitalitatea este la cotele cele mai înalte. Însă, atunci când ajungem la un anumit nivel de dezvoltare, când avem deja modalități de a gândi și acționa care sunt eficiente, repetăm la nesfârșit aceste tipare.
Creierul se dezvoltă atunci când creează noi informații. Atunci când rutina ne conduce viața, iar creierul nu-și vede satisfăcute nevoile, până și stările noastre se schimbă și stresul sporește. Cu cât rutina este mai automatizată, cu atât mai rezistenți devenim la schimbare. Creierul nostru este organizat în funcție de mișcare. Există două forme principale de mișcare: mișcarea automată și mișcarea combinată cu atenția. Mișcarea automată – sportul la sală declanșează endorfine și revigorează mușchii și sistemul osos, are efecte benefice asupra sistemului cardiovascular, dar atât. Gândirea rămâne aceeași, nu suntem mai creativi, relațiile au rămas aceleași, durerile continuă, la fel și tiparele zilnice de gândire. Nu se formează conexiuni noi în creier. Putem exersa în neștire, însă modul acesta trece nebăgat în seamă de creier. Ceea ce lipsește este atenția acordată mișcărilor, senzațiilor corporale, sentimentelor și confortului sau disconfortului ori plăcerii resimțite. De fiecare dată când combinăm mișcarea cu atenția, sunt activate milioane și milioane de celule nervoase.
Trebuie să ne concentrăm atenția asupra a ceea ce facem, a felului în care ne mișcăm corpul. În momentul în care acordăm atenție tuturor mișcărilor, activitatea creierului se intensifică, formând și consolidând noi conexiuni, în principal capacitățile organizatorice ale creierului. Încetinirea atrage atrage atenția creierului și-i oferă timp să distingă și să perceapă micile schimbări, formând astfel conexiuni noi. Încetinirea ritmului ne permite să simțim și, treptat, vom simți tot mai mult, cu o vibrație și o bogăție de nuanțe tot mai mare.
Anxietate
4.Terapia posturală
Postura umană este o formă de echilibru dinamic, ce apare între două momente de deplasare. Postura umană nu este nici simplă, nici ușor de obținut și este nevoie de o perioadă de pregătire îndelungată și plină de provocări, pe care trebuie să o parcurgă orice ființă umană.
Echilibrul este capacitatea de a realiza armonios mişcarea sau de a păstra o poziţie statică, stabilă și este direct dependent de poziţia centrului de greutate al corpului care, în condiţii normale, este situat pe axa de simetrie verticală a corpului, într-un plan paralel cu solul, la nivelul abdomenului inferior, la aproximativ 3 cm sub ombilic. Centrul de greutate este punctul în care forța gravitațională își exercită acțiunea. Învingerea forţei de atracţie gravitaţională presupune un consum mare de energie, şi o uzură a structurilor care compun aparatul locomotor al tuturor fiinţelor vii. Pentru a se putea mişca, a-şi menţine echilibrul atât dinamic cât şi static, omul dispune de un ansamblu arhitectural extrem de complex şi de bine adaptat acţiunii forţelor gravitaţionale, format din elemente de susţinere rigide (scheletul, oasele) şi din elemente de susţinere moi (muschi, ligamente, fascii, tendoane etc.), în centrul căruia se află coloana vertebrală, cea mai importantă componentă a structurii osoase, care servește ca punct de ancorare pentru toate celălalte elemente care alcătuiesc corpul uman.
Anxietate
Postura și atitudinea se află într-o relație de interdependență atât de strânsă încât cei mai mulți oameni intuiesc că o schimbare de postură ar atrage după sine modificări în planul personalității. Sistemul nervos (atat vegetativ cât şi central) a evoluat adaptându-se la necesitatea de echilibru static şi dinamic, precum şi la cerinţele orientării în spaţiu şi timp ale individului. Însă postura nu poate fi îmbunătățită independent de sistemul nervos și cel psihic.
Anxietate
În psihoterapia vegetativă găsim conceptul de caracter corporal, adică un sistem de credințe consistente care se extinde în aparența fizică și în postură și care se formează ca răspuns la condițiile inadecvate de viață cu rolul de a oferi individului atât securitate, cât și oportunitatea de a se împlini în viață. Se formează în primii șase ani de viață când copilul caută să găsescă sensul pozitiv al existenței sale. Se mai numește și armură caracterială și este formată din spasme musculare, nelinieri posturale, atitudini caracteriale, motilitate scăzută – toate ca răspuns de apărare în fața unor senzații și emoții indezirabile. Este o a doua natură a omului, dincolo de puterea sa conștientă de a o schimba.
Anxietate
Bibliografie selectivă:
Richard Meyer:
“Études cliniques psychothérapiques et somatothérapiques”;
Richard Meyer:
”Les nouvelles professions psy”;
Richard Meyer:
“La dimension spirituelle en psychothérapie”;
Richard Meyer:
“Le corp aussi”;